Procurorii din cadrul DNA Bacău au trimis în judecată, în stare de libertate, patru inculpați (trei oameni de afaceri și o companie), pentru infracţiuni de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşite sub forma instigării, autoratului sau complicităţii.
Potrivit rechizitoriului, în perioada iulie 2021 – ianuarie 2022, în vederea finanţării proiectului intitulat „O afacere beton” finanţat din fonduri europene, inculpata SC Winfor Trade SRL împreună cu reprezentantul societăţii, la instigarea şi beneficiind de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, ar fi folosit cu rea credinţă mai multe documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete ce au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a sumei de 947.723 lei provenită din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Proiectul finanţat din fonduri europene a vizat achiziţia unei staţii mobile de betoane şi a unui încărcător frontal, iar pentru a putea fi declarat eligibil proiectul, reprezentantul societăţii SC Winfor Trade SRL ar fi declarat în mod nereal la autoritatea contractantă, Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Centru, faptul că societatea sa face parte din categoria microîntreprinderilor şi ar fi omis să precizeze faptul că acţionarul majoritar al societăţii deţine mai multe societăţi cu obiect de activitate în domeniul construcţiilor, precizează DNA.
Totodată, în cursul derulării proiectului, reprezentantul societății SC Winfor Trade SRL ar fi fost ajutat de cel de-al treilea inculpat care, prin intermediul societății pe care o administrează, ar fi semnat mai multe documente nereale sau inexacte.
Astfel, ajutorul acordat de acesta din urmă ar fi constat în:
Toate aceste documente nereale sau inexacte ar fi fost depuse de reprezentantul SC Winfor Trade SRL la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, inculpata SC Winfor Trade SRL obținând astfel pe nedrept în două tranșe suma totală de 947.723 lei, se arată în comunicatul DNA.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma menționată anterior reprezentând sumele plătite beneficiarului SC Winfor Trade SRL. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatei SC Winfor Trade SRL.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.